31 Jul 2016

Dupa ce muzica dansezi, Femeie?

Dupa ce muzica dansezi, Femeie?

Iata un articol la care tastatura mea este martora multor emotii. Cuvintele tasnesc cu viteza. Am primit o provocare de la Patricia, draga mea prietena, sa scriu despre cum le facem noi, femeile pe toate cate le avem de facut sau le programam sau le facem, pur si simplu. Dupa ce muzica oare? Domnilor, sunteti invitati si voi sa cititi daca vreti! S-ar putea sa fie cel mai lung articol al meu.

“Ar fi interesanta o tema legata de echilibrul corect intre a fi mama, femeie implicata profesional si sotie. Cred ca din experienta ta personala si profesionala esti in cea mai mare masura sa vorbesti despre tema asta”.

Multumesc, Patricia! Ma onoreaza si ma responsabilizeaza! Hai sa vedem ce raspuns iese! O secunda ca ma intrerupe cineva.

-Buna ziua! ( zice ea)

– Buna ziua! ( raspund eu)

– Dvs.? ( intreaba ea)

Sunt Femeie! ( raspund eu)

-Atat? Pai ia sa faci copii, sa-i cresti, sa-i educi, sa te pastrezi frumoasa, sa mergi la lucru, sa te autoperfectionezi  ca sa nu pierzi ritmul, sa ai grija de ratele la banca si sa nu care cumva sa arati ca esti obosita. Sa le faci cat mai corect fiindca Poti! Hai, capul sus, umerii drepti, ia-ti pantofii cu toc, ascunde-ti cearcanele cu farduri sa nu se vada ca ai stat noaptea cu bebelusul in brate fiindca i-au dat dintii si nici ca te-ai mai contrazis cu sotul tau – nu da bine, draga…mai iesiti si voi separat ca sa pastrati relatia “fresh”! Ah, vezi ca ti-a iesit o suvita. Si suna telefonul. Lasa putin focul aragazului mai mic, pune in agenda ce ai stabilit la telefon si raspunde frumos cand te striga copilul: sa-i dai mesaje pozitive cum ai invatat, da?

-Fiti amabila, dar dvs. cine sunteti?

Societatea!

Pai, da, Doamnelor, Domnisoarelor ( si Domnilor daca sunteti interesati, cum ziceam),  Societatea ne vede, asteapta de la noi, ne lauda, ne introduce concurenta, ne valideaza. Dar stiti ce va propun?  Hai sa o lasam putin sa astepte si sa ne uitam fiecare la noi in oglinda! Ce ziceti?

Cum era propunerea de discutie de la prietena mea?

“echilibrul corect intre a fi mama, femeie implicata profesional si sotie”

Imi aduc aminte ca am adresat si eu aceasta intrebare acum cativa ani unui trainer foarte cunoscut si mi-a raspuns asa : “Ah, work-life ballance? Pai daca te intrebi cum sa functioneze inseamna ca ceva nu functioneaza in viata ta.” M-am uitat cu atentie in ochii lui hotarati: nicio clipire. Am plecat cu raspunsul la mine acasa si cu noi intrebari pentru mine.

Cum se vede la mine acum raspunsul dupa multe ore de cautari catre mine.

Ziua are 24 de ore pentru toata lumea! Pana aici nimic nou sub Soare.

Cele 24 de ore le impart intre roluri, actiuni, activitati. Pare simplu sa imparti pe ceas: de la ora “x” la ora  “y” activitate profesionala, de la ora “z” la ora “t” sunt mama, apoi sotie, apoi fiica, apoi responsabila cu cele administrative de acasa, am numarul acesta de ore de somn, etc..Realitatea nu este mereu ca intr-un tabel in XL.

Rolurile interfereaza si aici tine de noi, de fiecare.

  1. sau 0 prioritate – stau cu mine cat mai aproape de nevoile mele ( hrana, somn, imi acord timp oricate roluri as avea – fac ceva pentru mine zilnic).

Evident, daca apare o prioritate pot decala putin, dar nu uit sa recuperez. O masina oricat ar fi de capabila tehnic  nu ajunge la destinatie cu rezervorul gol.

  1. Aleg clar ordinea si prioritatea rolurilor.

Imi clarific ce se poate schimba, adapta si ce nu. Daca ma intrebi pe mine ce aleg, cu riscul de a se supara vreo companie pe mine,  rolul de parinte. De ce? Pentru ca  este unic si irepetabil.  Daca la birou se gaseste alta persoana sa ma inlocuiasca, in viata copilului meu sunt de neinlocuit. Evident, situatiile difera de la caz la caz ( sunt profesii sau functii care necesita o disponibilitate speciala si atunci ma asigur ca am pe cineva aproape care este disponibil sa-mi preia rolul de parinte) . Apoi sa stiu care este ordinea importantei si a celorlalte roluri.

  1. Odata ce mi-am stabilit rolurile si importanta imi aleg un program. Din cate vad oamenii si-l umplu cu ce considera. Nu prea am vazut om modern sa nu se planga de lipsa de timp.
  2. Verific cum ma simt eu in raport cu acel rol si care este disponibilitatea, nevoia si dorinta mea de a-i acorda importanta.

De ce? Iar ma intorc la rolul de parinte ca asa este tema, dar si pentru ca e nevoie sa facem o distinctie intre rolurile care suporta amanare si cele care nu suporta amanare. Ca fiecare isi umple programul cum si cu ce considera e clar. Ce e diferit cand ai copil / copii in ingrijire si spre educare? Dar ce nu este, mai bine zis. 🙂 Oricat de empatica sunt cu toti oamenii ,in general, cand vine vorba despre gradul de oboseala ( vorbim despre oameni sanatosi si conditii de normalitate) e nevoie sa fiu sincera cu mine si sa va spun ca le gasesc usor scuza parintilor care “chiulesc” de la capitolul odihna  sau timp pentru ei, vezi numarul 1. O intrebare simpla care face diferenta, din punctul meu de vedere: “La ce ora va treziti Duminica?”  Raspuns : ” Ah, pai dupa o saptamana de munca ma  trezesc cand vreau si nu mai pun ceasul sa sune”. Raspuns cand ai copii / copil, mai ales mic: “M-as trezi mai tarziu dupa o saptamana de munca, dar ma trezesc cand se trezeste copilul” si exemplele pot continua. Evident, am intalnit persoane care nu au copii, dar au in ingrijire parinti, animale de companie etc  ..Noi ne raportam la tema de baza. Verific ce simt atunci cand ma intrerupe copilul din programul meu si verific din care rol ii raspund .Ca sa nu fie afectat nici un rol nici celalalt pot sa stabilesc  de unde si pana unde sunt disponibila / disponibil sa imi preiau  rolul de parinte cand sunt la serviciu si invers. “Dragul meu copil,abia astept sa ne vedem acasa si sa petrecem timp impreuna. Acum sunt la serviciu si pot raspunde numai daca este urgent, urgent insemnand……Asa cum si tu esti la scoala si respect programul tau fara sa te sun in ora 🙂  sau vei merge la scoala ….asa sunt si eu acum la serviciu fiindca asta este treaba mea de adult  ” si invers “Draga Coleg / Colega, Colaborator, Sef, acum sunt parinte si petrec timp cu copilul meu si nu pot raspunde deloc sau pot raspunde in variantele a,b,c sau daca este o urgenta, urgenta insemnand..”.

  1. Adaptabilitate. Am intalnit oameni care isi adapteaza programul de la o ora la alta si oameni care au nevoie sa stie, sa “controleze” ( suna mai dur, dar asa se vede in unele situatii) din timp cam tot ce va urma. Verific cum stau cu aceasta nevoie. Cum reactionez la schimbarile de program care vin din exterior? Imi dau toate celelalte activitati peste cap sau ma repliez? Cum ma simt cand cineva sau ceva imi “strica planurile” ?

6.Daca a aparut o schimbare sau o prioritate refac programul.

Cum? Fac apel la obiectivele cu care m-am imprietenit deja. Ma mai intreb din cand in cand cum stau cu aceasta “prietenie”. Sunt perioade din viata in care e nevoie sau aleg sa ma ocup mai mult de viata profesionala  si imi ramane mai putin timp “fizic” pentru un alt rol – nu uit sa fie musai de calitate, mai ales daca vorbim despre cel de parinte. De asemenea sunt momente in viata in care e nevoie sa-mi las spatiu pentru roluri in afara profesiei mai mult  ( vezi – nastere si etapa de dupa nastere; un examen sau o etapa de schimbare de locuinta; o situatie care tine de starea de sanatate si necesita atentie atunci si fara amanare).  Cine poate sa stabileasca importanta? Noi si numai noi. Cine poate sa stabileasca importanta din acel moment? ….Raspuns corect! 🙂

7.Ma iert.

Ce vreau sa spun cu asta? Am intalnit oameni care se straduiesc sa tina de agenda lor si oameni care nu au nicio agenda – “oameni ai momentului”.  Nu zic ca este rau sau bine intr-un fel sau altul. Zic ca e bine cum e mai bine pentru fiecare. Daca ma simt bine cu toate programate chiar si atunci cand intervine o schimbare ma pot replia  fara mari probleme e bine. Dar daca apare vreun sentiment de vinovatie ca ceva nu a iesit din cate mi-am programat (asta este un sfat  desi nu sunt adepta sfaturilor) – ma imprietenesc cu acest sentiment.  Si invers e valabil: daca pot trai ca un adult asumat asa “fara program”, foarte bine, dar daca vad ca nu prea imi iese miscarea gasesc o formula sa ma organizez avand in vedere ca e nevoie si de o disciplina si de un cadru in mai orice. 🙂

8.Mai las si Destinul, Universul sau il las pe Dumnezeu ( sau in cine crede fiecare) sa actioneze! Mai concret: ce tine de mine – tine de mine, ce vine …vine. Ce este sa se intample – se intampla, ce nu – nu.

E o intreaga discutie pe tema aceasta si merita un articol separat, dar mentionez acest capitol fiindca sigur intra in tabelul meu de “echilibru corect’  la o singura rubrica: Neprevazute.

Daca stiu si simt lucrul acesta, zau ca imi ies mai usor lucrurile frumoase si nu aman sa-mi fie bine chiar de Azi, parerea mea de muritor!  Hai sa ne amintim fiecare cel putin o intamplare care ne-a facut sa vedem viata transformata de la o secunda la alta.

Exercitiu scurt! Afara a nins. Aleea e plina de zapada si e nevoie sa ajung la masina ca sa plec catre o intalnire deja programata. Ma gandesc ca s-ar putea sa ninga iar si s-ar putea ca in timp ce dau zapada sa ninga si sa ninga sau pun mana pe lopata si ce s-o intampla mai vad? Are sens ce spun? Imi fac un program: nu stau cu el in brate ca sa vad ce zice Universul, dar nici nu ma astept sa controlez eu fiecare rubrica daca ea mai depinde si de vreme, intamplari neprevazute, oameni si situatii.

9.Verific daca e nevoie sa fac, imi doresc sa fac sau vreau sa demonstrez.

Hai ca am zis-o pe asta! 🙂 Doamnelor, Domnisoarelor, mana sus cine nu vrea apreciere. Eu asa zic: ca e firesc sa ne dorim apreciere si uite cum ne apuncam sa le facem pe toate ca sa demostram ca suntem “si, si, si…si” ( bine, unele dintre noi vor raspunde: daca nu are cine sa le faca in locul meu :))

Cum am promis ca nu ma tin de presupuneri, uite, vin cu un exemplu venit de la o prietena:  cand ma mai trezesc eu in week-end ca as face si o super-reteta de” nu stiu ce” cu aroma de menta + ciocolata si ca as mai iesi si in parc cu copiii si ca as mai citi si vreo cateva capitole dintr-o carte si as trece si pe la cosmetica si ca e musai sa fac odine si curatenie de la un capat la altul si in sifoniere si sa invitam si niste prieteni pe la noi….stop!

De ce stop? La fiecare actiune ma intreb: de ce am nevoie sa fac asta? Vreau sa fac reteta  noua cu menta si ciocolata ca sa ma simt………; vreau sa merg la cosmetica ca sa ma simt………; vreau sa fie ordine si curatenie ca sa ma simt……..Da. Corect: mai facem si ce “trebuie” nu numai ce vrem ( da, stiu,” nimic nu trebuie” pana cand a varsat castronul cu cereale copilul pe covor, de exemplu …..nu trebuie sa stergi, lasa-l acolo…… glumesc 🙂 ), dar verific daca eu “am nevoie sa ma simt………..”sau “vreau sa fiu vazuta ca……….”Ca daca fac o prajitura noua cu menta si ciocolata ca ma simt bine sa experimentez, sa ofer, ca ma relaxeaza, ca mi-am propus sa implic si copiii in aceasta activitate frumoasa, ok; dar  daca fac prajitura cu menta ca sa obtin aprecierea celorlalti si ca sa fiu vazuta ca o buna gospodina ( vai, dar cand le faci draga pe toate?) exista riscul sa nu fiu vazuta / apreciata asa cum ma astept.

Ce ma intereseaza: momentul, obiectivul sau recunoasterea?

11.Sunt puternica incat imi dau voie sa spun ca nu sunt mereu puternica.

Atat am de declarat. Pana mai ieri, de exemplu, mergeam cu CV-ul dupa mine si cu fata obosita: am copii, fac asta si asta si asta. De cand am inceput sa fiu bine cu mine fara sa doresc sa demonstrez sau sa imi demonstrez ( vezi capitolul anterior)  transmit incredere si stare de bine fara sa mai atasez CV.

12.Imi cumpar o floare.

Uite asa ca meritam! Stiu, ati mai auzit, dar reiau chiar daca nu sunt originala: ajuta mult sa te pretuiesti.

  1. Sunt in “aici si acum” !

( pun intre ghilimele pentru ca este un termen care apartine psihodramei , metoda in care ma formez cu mare entuziasm si incredere). Daca sunt o ora mama acum – o ora, 10 minute : sunt de calitate – las telefonul sau alte preocupari pe “hold” pentru ca sunt intr-un dialog cu fiul meu sau fiica mea si ma uit in ochii lui / ei. Daca beau o cafea cu sotul meu sunt in acel moment prezenta la acea cafea si las pe “hold” telefon, facturi. Aici invat sa separ lucrurile: cand suntem parinti, cand suntem “asociati” intre ale administrativului de acasa, cand suntem parteneri de cuplu si atat ( revenim la subiect in alt articol). Daca am iesit in oras ma bucur fiindca am iesit in oras.Grijile tot acolo raman, nu pleaca o ora – 2 🙂 Si tot asa….

14.Invat sa relationez si sa comunic

“Ttare as vrea sa stam acum, dar uite, dupa ce termin de facut…..ne alocam x…pentru aceasta discutie”. Mai pe scurt, daca nu e ceva urgent fac revenire la intrebari pentru mine: Programul meu conteaza? Cum ma simt sa fiu intrerupta din ce faceam?  Bine, daca ma intrerupi sa imi aduci un ceai pe care mi-l doresc nu ma supar ( atentie, sa mi-l doresc!!!), dar daca ma intrerupi sa citesc un raport de al tau o sa verific cum ma simt cu acest lucru si daca si cand am timp . 🙂 E o alegere, pana la urma, in ce ordine raspunzi la cereri de la tine sau de la altii.

15.Imi fac periodic ordine si vad ce arunc si ce imi trebuie nou.

Ai facut curat in sifonier si selectie printre haine / lucruri? Tot asa si in program!  Chiar am nevoie sa stau la tv? Chiar trebuie/ am nevoie sa vorbesc la telefon mai mult de 10 minte ca sa ajungem la o concluzie? Chiar e nevoie sa invoc si asta care s-a intamplat candva in loc sa vorbesc despre prezent si ceeea ce ma intereseaza azum? Cum pot sa scutesc o ora de stat in trafic? E nevoie sa duc copilul la clubul X in alta zona a orasului sau ii pot gasi aceeasi activitate langa casa? Ma “tine” seful /sefa  peste program sau nu mi-am negociat optim timpul meu? Ma “tine” vecina de vorba sau nu i-am comunicat disponibilitatea mea de timp? Vreau sa fac ceea ce fac acum? Am nevoie de asta? Si exemplele continua. Ordine fiind, imi pot permite sa ma gandesc ce vreau “nou in garderoba”: o iesire cu prietenii, vizita la rude, un curs, ore de miscare , pian etc ( chiar fiecare stie ce vrea pentru el / ea)

15.In concluzie, raspusul la intrebarea Patriciei suna asa:

[ ( eu in relatie cu mine sunt ok) + ( eu in relatie cu rolurile mele sunt ok  )+ ( eu in raport cu ce vine neprogramat sunt ok ) ] = echilibrul isi vede de treaba lui….corect, mai putin corect , nu stiu, dar functioneaza.

E ca intr-un dans, daca vrei: mai cu ritm, mai pe langa ritm, depinde de fiecare cat este de “antrenat” ca sa faca pasii corect sau sa lase muzica sa ii conduca pasii.

Uite, era sa inchei si uitasem de Doamna care m-a abordat. Cum ziceam ca o cheama? Societatea! Sa fie sanatoasa. Chiar ii doresc lucrul acesta. Nu o ignor, dar nici nu sunt obligata sa fac numai cum zice ea. Eu fac ce tine de mine, tu de tine, tu de tine si ea mai vede ce face cu muzica si in functie de dansatori.

Deci, dupa ce muzica dansezi, draga mea? A ta sau a Societatii?

Ce zici? Lasa un comentariu aici sau daca doresti detalii despre workshopul “Pretioasa fiindca ESTI, Femeie!” te rog sa imi dai de veste la  intrebari@nicoletalarisa.ro

PS: dedic una dintre melodiile preferate din dansurile mele zilnice unei Doamne de un profesionalism desavarsit care mi-a fost ghid timp de doi ani in terapia mea individuala, Doamna Dr. Daniela Simache – psihoterapeut   

resize foto art femei

Leave a Comment