08 Aug 2016

Cum m-a gasit adolescenta copilului meu?

Cine este parinte de adolescent si nu a intampinat dificultati de relationare nici macar o data? Mana sus…nu vad mana nimanui ridicata. Dar ce vad, ce aud – pe strada, intre parinti, la radio, in online…unde vreti: “tinerii din ziua de azi”, “adolescentii din ziua de azi” sunt sau nu sunt……Asa, am inteles ca avem o parere despre aceasta varsta. Dar, hai sa vedem cum suntem noi pregatiti sa insotim aceasta varsta fix asa cum este ea si cum este la fiecare acasa in conditiile sociale date. Ce ziceti?

Va avertizez ca am obiceiul sa adresez intrebari incomode pentru parinti. Consider citirea mai departe a acestui articol ca fiind acordul tau confirmat. 🙂

Am primit telefoane despre baita bebelusului, despre primul dinte sau activitatea extrascolara x, dar cele mai pline de intrebari ( printre lacrimi, de multe ori)  au venit cand parintele a epuizat tot ce a citit in online, in carti, a auzit la diversi “profesori” in ale parentingului ( vecini, rude, anumite voci sonore sau mai putin sonore), tot ce a primit  de la parintii lui, tot ce a crezut, a considerat….mai concret, in multe situatii din adolescenta. Si cred si ca parintii de adolescenti cauta conformari la alti parinti de adolescenti. Nu intentionez sa transform acest articol ca si cand vorbim despre ceva fara rezolvare, dar nici ca pe o etapa cu rezolvari cat clipesti din ochi. Doresc sa vorbim cu sinceritate. Da, adolescenta este grea. Are farmecul ei de neinlocuit , dar este greu in multe situatii. Si pentru adolescent si pentru parinte.

Prima intrebare incomoda: cum esti tu acum, cand copilul tau este adolescent? Cum te afli tu in viata ta? Stii de ce intreb? Fiindca adolescentul, cel mai adesea, te provoaca. A depasit faza de copil care se raporteaza atat de mult la tine si este un viitor adult care pare ca face mai mult invers decat ii spui tu. Ma intreb daca nu este momentul sa afli ca asa este firesc. 🙂 De aceea te intreb, tu cum esti cu tine? Poti sa dai continut  acestor siruri de provocari sau le consideri atac la persoana ta? Sunt momente in care nu trebuie sa actionezi cu ceva anume, cu o tehnica, replica sau sa aluneci spre neliniste, ci pur si simplu sa stai acolo cu totul si sa simti ca este nevoie de tine in calitate de parinte, de om, nu de judecator sau educator/ profesor. Sa il iei in brate cand este nervos si sa ii transmiti incredere, sa ii oferi o oglinda care sa il ajute, dar nu sa traiesti in locul lui sau sa il impiedici sa traiasca in locul lui: el e el, tu esti tu. Ce spun acum pare o frumoasa poveste. La ce ajuta daca povestea are loc in mod real? Cateva idei de baza:

-daca adolescentul meu ma simte sincer cu el si pregatit sa il ascult, nu sa il judec!!!! va avea mai multa incredere in mine si in relatia noastra, lasandu-mi cale libera sa ii oferi si eu  variantele si argumentele mele ( nu sa il judeci cu semne de exclamare pentru ca este greu sa recunoastem cand facem asta, stiu, dar daca mi-am dat seama cand imi vine sa judec si l-am acceptat pe adolescent exact asa cum este, nu cum imi doresc eu sa fie sau sa se comporte, deja suntem aproape de reusita) Ce sa afle de la mine? De exemplu, varianta mea versus varianta prietenilor…deja sansele mele cresc sa aleaga ceva sanatos daca am avut cale libera sa ii prezint consecinte si alegeri sanatoase.

– daca adolescentul meu simte ca sunt un adult echilibrat , gata sa contina toate trairile lui intense se va simti mai in siguranta, mai echilibrat si mai aproape de sfaturile mele chiar daca uneori nu recunoaste direct. Pe verificate in randul multor parinti: cand te simte ca esti cu energia jos si depasit de situatie, atunci te accelereaza mai tare. Si nu o face fiindca are ceva cu tine, crede-ma. Are nevoie de tine in forma buna ca sa ii dai liniste. Nu spune nimeni sa stai cu energia tot timpul pe plus ca ar fi imposibil de realizat avand in vedere ca esti om, dar stii tocmai asta poti sa ii transmiti: “Acum sunt obosit/ obosita, ingrijorata/ingrijorata sau nu este cea mai buna seara a mea, dar nu are legatura cu tine. Te rog sa astepti sa imi reincarc bateriile si vom vorbi despre…. Poti sa stai langa mine daca vrei, dar nu am energie sa port un dialog prea dragut. Iti propun sa vorbim maine in liniste, mami”….daca simti, ii dai si un pupic pe frunte…face minuni ( depinde de fiecare cum comunica…..e un exemplu de la mine,  mama de adolescenta….voi puneti continutul vostru, potrivit intre voi)

– daca sunt in situatia in care au iesit lucrurile de sub control si adolescentul meu deja face adevarate demonstratii, uhh..nu-i usor, dar am ocazia sa imi arat adevarata maturitate de parinte: nu ii intru in joc, nu intru in ping-pong. Intram in dialog dupa ce se calmeaza. Il ajut sa se calmeze, instauram linistea si apoi intram in dialog. Dintre noi doi, eu sunt adultul. O intrebare mai blanda: ti-a spus cineva ca e usor? Nu pot sa redau intr-un articol toate exemplele care ne-ar putea ajuta, dar pot sa spun ca daca verific la mine cum ma simt cand ma provoaca e un inceput valoros catre o relatie corecta: eu sunt eu, el e el. Ceea ce face nu are legatura cu mine, ci cu o neliniste, o nemultumire pe care nu a avut ocazia sa o transmita sau sa o integreze.

Despre adolsecenta si relatia parinte-adolescent, adolescent-cerc de prieteni, adolescent-orientare profesionala si tot ce mai aflu de la voi ca e important de discutat, mai vorbim.

Cateva intrebari si ganduri de baza pentru parinti, din punctul meu de vedere.

Cat de pregatit sufleteste m-a gasit adolescenta copilului meu? Unde pot gasi informatii despre etapele acestei varste si transformarile ei? Care sunt resursele pe care le pot accesa pe parcursul evolutiei adolescentei copilului meu? Cum ma simt eu acum, cand copilul meu se comporta diferit de asteptarile mele?

Sa ne imaginam  rolul de parinte ca pe o cursa de alergare la care ne-am angajat cu mult entuziam, incredere si devotament. Nu-i pacat sa ratam intreaga cursa si tot efortul din urma pentru ca ultimele sute de metri ne-au consumat mai mult energia sau pentru ca linia de sosire nu seamana cu cea pe care ne-am imaginat-o noi?

Am spus ca nu dau sfaturi si nu voi da sfaturi. Ca la fiecare acasa situatia este diferita. Si ca fiecare actioneaza cu propriile resurse. Voi vorbi, insa si pe un stadion daca se poate, despre rolul de parinte trait in ordinea asta: eu sunt bine cu mine ca om – imi va fi mai usor sa am resurse pentru a fi intr-un rol reusit de parinte. Nu judec pe nimeni care nu este bine cu el ca om o mare parte din timp, dar m-as bucura sa afle ca exista solutii. A fi bine se invata si nu sunt prima persoana care spune lucrul acesta.

Si mai spun ca dincolo de orice metoda si idee de a actiona, adolescenta copilului ar merita un adult ajuns la maturitate, atat cronologic cat si emotional. Pe langa toate astea, prezenta, Intalnirea ta cu copilul tau adolescent , asa cum este el si atat. Despre el, nu despre proiectia mea. Povestea de curand o Doamna cum a epuizat toate metodele si fiul are usa de la dormitor inchisa desi dansa se considera un bun exemplu personal si se declara si foarte “lucrata” in ale cautarilor de sine. Am apreciat sinceritatea, recunosc. Aceeasi Doamna povesteste, insa cat este de implicata in proiecte si abia mai are timp pentru familie. Nu o judec. Pornesc de la mingea ridicata la fileu pentru care ii multumesc si aduc viziunea mea de exemplu personal.

Exemplul personal nu inseamna ca ajung eu in varful carierei si tu sa ma urmezi. Modelul personal este cand  esti furios copile, iar eu iti arat ca exita resurse sa iti arati nemultumirile si altfel, fara sa te ranesti sau sa ranesti. Modelul personal este cand eu si tatal tau avem  o relatie functionala si sincera. ( ca si cuplu sau doar ca parinti, depinde de caz). Modelul personal este cand nu emit presupuneri sau judecati despre tine, copile si iti arat ca te investesc cu increderea de a arata ce simti, crezi – asa vei avea si tu incredere in tine. Modelul personal este cand nu vorbesc denigrator despre oameni, ci prezint obiectiv situatii – asa vei avea si tu o oglinda care sa te ajute sa inveti ceva. Si sunt multe exemple, dar modelul personal este si sa fiu sincer cu mine, cu tine, fata de relatia noastra, parinte-copil.

Modelul personal este sa iti fiu “insotitor de bord” orice s-ar intampla fiindca meriti! Asa vei invata sa te ajuti si sa te accepti si tu pe tine- nu te vei abandona si te vei pretui. Nu asta ne dorim pentru copii? Chiar, ce isi doreste fiecare cel mai mult pentru copilul sau ca resursa? Dar pentru parinte?

Organizez workshop-uri pentru parinti, inclusiv pentru parinti de adolescenti. Vino alaturi de alti parinti, participa la exercitiile pregatite special pentru tine si pleci acasa cu bateriile mai incarcate si cu mai multe resurse pentru tine si adolescentul tau drag. Stiu ca este cat tine de mare sau mai mare, dar simt  pana aici iubirea ta si dorinta de a-l sprijini daca ai citit tot articolul. Asa este? Scrie-mi la intrebari@nicoletalarisa.ro

Toate gandurile bune!

Nicoleta Larisa Albert – Trainer pentru Rolurile tale

Leave a Comment