19 Aug 2016

Cum ma vad prin verigheta cuplului? Despre relatia de cuplu – parinti

Cum e viata de cuplu? Este o intrebare. Cum este viata de cuplu dupa aparatia unui copil, mai multor copii? Este aceeasi intrebare, dar mai complexa.  Cu mult mai complexa sau mai complexa…depinde cum este pe la fiecare pe acasa.

Aparitia unui copil in viata de cuplu este un examen pentru cuplu. Stiati, probabil, dar pornesc de la un adevar verificat . Unii reusesc sa-l depaseasca, altii il depasesc partial. Unii renunta la relatia de cuplu, altii pastreaza o aparenta relatie de cuplu.

Daca nu rezonezi cu cuvantul examen, inlocuieste-l cu ce vrei/simti tu, dar cred ca esti de acord ca viata de cuplu nu mai este aceeasi dupa ce a aparut un copil. Doua  exemple, asa de  incalzire: de la “Iubire, ce facem in seara asta?” la “Sunt in trafic. Ajungi inaintea mea la gradi?”. Acum,  eu am dat un exemplu in care exista doua persoane care isi asuma cresterea si educarea copilului intr-un cuplu de parinti. Desigur, exista si familii monoparentale, exista si cupluri in care rolul acesta ii ramane mai mult unuia dintre parinti si exista si parinti biologici care traiesc partial acest rol o data pe saptamana sau la doua saptamani, copilul locuind la bunici, celalalt parinte, alte rude, gradinite saptamanale etc..  Acum vorbim pentru cuplul care si-a asumat acest rol integral ca timp si impreuna. Desigur, se pot desprinde cateva aspecte de aici si pentru custodia comuna sau pentru cei care cresc impreuna cu altcineva copilul.

Maria si Ion – cuplu. Maria – mama copilului. Ion – tatal aceluiasi copil. Maria si Ion sunt cuplu si cresc copilul impreuna.

Teoria zice ca Maria si Ion sa fie “pe acceasi lungime de unda”.  Maria si Ion inteleg lucrul asta si beneficiile lui ca sunt oameni informati cu acces la internet, dar acasa, uite, nu e chiar asa. Si copilul creste si situatiile sunt diverse. Si intr-o zi e soare si intr-o zi e mai frig sau mai ploios. Copilul creste  si de-i ploaie si de-i soare alaturi de Ion,  Maria si relatia lor. Dar CUM creste? Propun sa intram putin in casa Mariei si a lui Ion si sa vedem relatia lor ca si cand am fi cei mai Valorosi martori pentru familia lor. Le-am cerut voie, stati linistiti. Ei se comporta firesc acum. In loc de camera de filmat avem doua verighete.  Ale lor.

Prin  verighetele lor sa ne uitam cum le este sa fie impreuna parinti full-time si sa ramana si cuplu.

Cu ce am rezonat eu? Voi poate aveti alta perspectiva observata, traita  prin verighete, inele de logodna, promisiuni si alte forme de a fi impreuna si de a creste si educa un copil impreuna.

Cu “aceeasi lungime de unda” nu e mereu valabil si parca  ar fi consum de energie sa tot caut aceeasi frecventa mereu. Uneori eu am o parere, sotul meu are o parere. Eu sunt intr-un fel. Sotul meu este in alt fel. Veste buna: copilul poate sa invete din ambele modele. Cum ne gestionam noi exprimarea parerilor diferite devine o provocare. Am zis ca suntem oameni care intelegem ca nu e sanatos sa ne comportam inadecvat in fata copilului, dar parca nici sa ne facem semne  ca vorbim mai in soapta crezand ca “ala mic nu intelege”. Eu spun ca el simte. Si mai spun ca optim ar fi sa decurga frumos discutiile in fata copilului dintr-un fel in are ne vine din interior, nu fabricat din carte.  E posibil? Nu e usor mereu, dar e posibil.  Iar ma intorc la fiecare dintre noi asa cum v-am obisnuit inainte de a vorbi  despre “a fi parinte”.

Cum sa fie, cum sa fie? Pai verigheta, asa ca simbol vorbind cu tot contextul de mai sus cu Ion si Maria,  imi da ocazia sa ma vad pe mine. Cum sunt eu? Cum sunt eu intr-o relatie de cuplu? De ce am nevoie sa mi se spuna ca…, sa mi se confirme ca….., sa mi se ofere…., sa ofer……, sa am dreptate……, sa mi se dea dreptate…..si tot asa. Dar cand ecuatia asta apare si grija, responsabilitatea fata de acelasi copil imaginea prin verigheta devine si mai complexa. Daca ma intrebi pe mine ce ar fi de preferat sa vada un copil prin cele doua verighete si as avea o singura propozitie la dispozitie ar suna asa: doi adulti asumati si fericiti care relationeaza sanatos, cu dragoste si responsabilitate.  Uneori pare sa fie mai usor sa cresti un copil singur sau singura cand unul dintre partenerii de cuplu nu se inscrie in acest cadru. Desigur, nu vorbim despre unul dintre noi, cei care citim…..despre celalalt . 🙂 E de evaluat la fiecare. Important este ca un copil sa aiba sansa sa vada ce este mai bun – varianta posibila. Daca nu sunt posibile toate elementele  – doi adulti asumati si fericiti care relationeaza sanatos, cu dragoste si responsabilitate – atunci sa fie ce se poate, dar partea de responsabilitate pentru ce vede copilul prin verigheta e musai sa ramana. Si ziceam ca nu e usor mereu sa fie toate, deci nu pledez pentru 100% fiindca ar fi absurd, insa pledez pentru procente cat mai mari posibil si pentru portiunile in care procentele lipsesc pledez pentru sinceritate si pentru dialog: sa-l ajut pe copil sa inteleaga faptul ca el ramane la fel de important, de iubit si ca nu are legatura un moment derulat inadecvat.  “Mami si Tati au pareri diferite, dar nu are legatura cu tine” si dialogul continua in functie de varsta.  Spuneam ca uneori pare ca este mai usor sa cresti copilul singur sau singura, referindu-ma strict la acest nivel de a negocia cu tine, cu celalalt “acceasi lungime de unda”. Stiu si am simtit ca a fi parinte singur nu inseamna numai atat, dar vorbim in alt articol. Acum spun cum e in doi cand ai de negociat, spuneam , cu tine: ce transmit pentru copil, cum ma port in fata lui, cum ne purtam in fata lui, pe de o parte. Pe de alta parte provocarea mai mare este urmatoarea:  sunt de acord cu felul  in care se poarta partenerul meu in fata copilului; cu ceea ce ii transmite copilului; ca unul ii cumpara ciocolata si celalat vrea sa ii faca dulciuri in casa; ca unul vrea sa il inscrie la o scoala, celalalt la alta; ca unul este de acord cu vaccinul si celalalt nu este; ca unul este de acord cu internarea si celalalt spune sa il ia acasa pe semnatura; ca unul zice sa il lase sa descurce, iar celalalt il “dadaceste” si tot asa….Intelegi ce zic? Ai simtit lucrul acesta? Cum gestionez eu cu mine de unde si pana unde permit si celuilalt modul lui de “a  fi parinte” . Ca pe mine ma schimb daca vreau, dar pe celalalt nu il schimb eu. Pot numai sa  ii comunic cu resursele si “talentul” meu care sunt asteptarile mele si cum ma simt eu atunci cand…Si pot sa decid sa ma uit din cand in cand prin verigheta, dar asa: eu, Maria –  tu, Ion  si relatia de inceput – cum mai este ea? Ne ajuta sa fim parinti autentici si responsabili sau ne da batai de cap in a fi parinti. Ori numai modul de ” a fi parinti” e nevoie sa fie reglat. Ca da, stiu ca ai mai auzit, prefer sa nu fiu originala, dar sa aduc si eu o valoarea testata la modul de “trait”: copiii invata din modelul de relatie mama si tata, oricum ar fi acest model.  Cum si ce invata? Eu stiu cum este pentru fiecare acasa? De aceea voi adresa invitatii la workshop-uri  pentru amandoi Parintii, oricat de mult focus comercial este mai mult pe mama. Acolo unde exista un Ion si o Maria care isi cresc impreuna copilul sa vina impreuna la workshop.

In incheiere va doresc , Ion si Maria sa lasati copiilor vostri cele mai frumoase modele de relatii prin verighetele voaste daca tot le purtati sau sunteti amandoi in viata.

Toate gandurile bune!

intrebari@nicoletalarisa.ro

Leave a Comment