09 Sep 2016

O poza alb-negru ajuta la vindecarea unei boli?

Am primit de curand un mesaj pe privat de la o prietena pe care o pretuiesc foarte mult cu recomandarea sa postez o fotografie alb-negru si cu titlul “accept provocarea”. Mi-a spus ca este o campanie adresata femeilor unite impotriva cancerului.  Recunosc ca am avut o rezistenta imediat ce am aflat , desi mesajul, repet, a venit de la o persoana pretioasa pentru mine. M-am intrebat ce parte din mine respinge lucrul acesta desi admir tot ceea ce inseamna solidaritate. Mai mult decat atat, o poza alb-negru se urca in mai putin de 5 minute. I-am spus ca verific cum stau cu aceasta propunere. Si mai ales verific cum se simt persoanele din viata mea care nu doar ca sunt unite impotriva cancerului, ba chiar traiesc cu el zi de zi.

Asa ca am aflat si o perspectiva pe care as vrea sa o impartasesc cu voi, aici.

Inca de la inceput tin sa spun ca nu judec initiativa si nici persoanele care rezoneaza cu campania. Nu cunosc toate datele despre campanie si este posibil sa fie numai o componenta a acesteia  postarea de fotografii alb-negru cu mesajul amintit. De asemenea, multi prieteni din viata mea reala si virtuala au dat curs invitatiei. Este posibil ca pentru  ei si persoanele pe care ei le cunosc si care se confrunta cu aceasta boala gestul lor sa conteze. In cazul meu nu s-a demonstrat lucrul acesta. Va iubesc in continuare prieteni si stiu ca aveti cele mai bune intentii, dar va invit sa aflati si alta perspectiva.

Eu am acceptat provocarea mea de a intreba direct: “Exista o campanie…Am fost invitata sa urc o fotografie alb-negru. Cum te simti cu lucrul acesta?”

“Ce sa faca? Treaba lor. Fac poze alb-negru sau alearga cu palarii roz pe cap….la ce ma ajuta pe mine? Dimpotriva, ma enerveaza! Evident, tu faci ce vrei, dar chiar nu inteleg la ce ma ajuta. Daca vor sa ajute cu adevarat ar putea sa faca urmatoarele:…”

O alta fiinta iubita si luptatoare mi-a spus: ” Personal, simt asa: poza alb-negru sugereaza trecut, moarte sau devitalizare. Intentia o fi buna, dar modalitatea….nu prea”

Este foarte probabil ca multi dintre cei care au acceptat provocarea sa faca si alte lucruri in afara de a urca o fotografie alb-negru. Spun numai ca as intreba direct si din suflet, ochi in ochi, mana langa mana: “Hei, cum te simti?”

Asa ca ii invit pe cei care au trecut prin aceasta experienta sau inca se mai confrunta cu ea sa lase un comentariu cu numele personal sau nu. Cum te simti cu aceasta campanie? De ce ai avea nevoie de la cei care sunt solidari chiar si asa, postand o fotografie?

Vezi, nu exista un manual de confruntat astfel de adevaruri.  Vorbesc pentru “apartinatori” acum ( rude, prieteni). Am vazut ezitare in jurul subiectului: sa nu ma vada ca plang, “trebuie” sa ii arat ca sunt puternic / puternica si sa incurajez, nu intreb nimic ca sa nu ii aduc aminte. Situatii omenesti. Realitatea este ca viata isi ia un “restart” dupa ce ai primit rezultatul unei biopsii si pe fisa rezultatului este trecut numele cuiva drag sau esential pentru tine. Din experienta personala de “apartinator” si pe holurile de la Fundeni si prin strainatate pot sa inteleg ca este dificil sa alegi calea in care sa arati ca iti pasa si ca uneori iti vine sa te aperi si sa nu arati. Inteleg si simt. Ce as fac diferit si repet, nu spun ca nu o fac si cei care au acceptat mesajul sau o parte dintre ei :  verific inainte de a oferi un ajutor cuiva daca este primit si acceptat. Destul ca a intrat cancerul neinvitat in viata omului. In loc sa ma uit pe vizor sa imi dau cu parerea ca ar avea nevoie de……prefer sa deschid usa si sa spun: sunt aici.

Si atitudinea aceasta de “sunt aici, cu tine” este sanatoasa pentru ambele parti si cand batalia este castigata si in ipoteza in care ar fi sa fie ultimele clipe in care va mai puteti tine de mana.  Intre alb si negru este multa culoare. Viata celui drag desi pare intre “a avea sau nu cancer”, intre  alb sau negru, poate prinde culoare si cu ajutorul tau sau al meu daca:

– invat cand cand e nevoie sa fiu acolo si sa tac..doar sa arat ca sunt acolo cu fiinta mea

-invat cand sa intreb cum te mai simti

-cand iesim la o plimbare placuta

– cand inteleg ca viata celuilalt ii apartine si un sfat chiar cu cele mai bune intentii poate sa fie alb sau negru…

-cand separ sentimentul meu  de vinovatie in fata neputintei de ceea ce traieste celalalt

-cand organizez intalniri suport pe astfel de teme ( daca sunt specialist si pregatit cu adevarat)

-cand acord o donatie pentru ingrijirea medicala directa

-cand ii incurajez familia si sunt aproape de ai sai

-cand organizez grupuri suport pentru familii ( daca sunt specialist si pregatit cu adevarat)

-cand sunt medic, asistenta la oncologie si imi gasesc energie sa aflu cum se “livreaza o astfel de stire”

-cand fac o campanie prin care aduc culoare directa in viata lor ( sunt multe, dar nu ca nu ar mai fi nevoie)

-cand ma duc la Fundeni cu un ceai cald  si vorbesc cu mamicile copiilor bolnavi pe hol si imi ofer cea mai calda imbratisare

si cand……..voi ce mai completati, prieteni dragi?

Multumesc prietenie mele care m-a invitat sa ma alatur campaniei pentru ca mi-a oferit acest prilej sa caut noi intrebari pentru mine.

O poza alb-negru ajuta un bolnav de cancer? Evident ca nu, dar poate sa fie un prilej pentru o noua campanie:  care sunt culorile si continuturile de care care avem nevoie pentru aceasta experienta de viata?

Sa ne fie viata in culori alese si vii!

 

Leave a Comment